sâmbătă, 7 mai 2011

Duminica Sfintelor Femei Mironosite

Astăzi să urmăm cu paşi smeriţi ai gândurilor pe femeile mironosiţe ce s-au grăbit să ajungă la mormântul cel izvorâtor de viaţă, să culegem şi noi din grădina inimii florile gândurilor noastre smerite şi să le aducem Celui Ce a înviat a treia zi spre bucuria şi luminarea lumii.

"Din grădina inimii veniţi să culegem flori de gânduri înmiresmate,
Şi să le ducem Celui Ce e Mir înţelegător de fapte luminate,
Aşa grăiau mironosiţele unele către altele aprinse de dor,
Veniţi să căutăm pe Hristos, Cel Ce este al lumii Mântuitor.

Bucuraţi-vă, vase pline de florile iubirii,
Adâncul minunat al faptelor Luminii,
Cântec ce veseleşte auzul inimii,
Adierea cea smerită a nepătimirii.
"





Femeilor mironosiţe să le aducem în dar flori de cântări,
Căci s-au învrednicit de primirea tainei cereştii luminări,
Înviat-a Hristos şi pe Eva cea defăimată o a ridicat,
Şi împreună cu ea pe cele ce-au moştenit blestemul întunecat.

Cu rugăciunile celor ce au slujit tainei Învierii Tale,
Luminează-ne Hristoase şi ne dă gânduri curăţitoare,
Ca văzând cu ochii inimii tainele mai presus de minte,
Să Te slăvim cu credinţă, aducându-Ţi gânduri sfinte.

Bucuraţi-vă, făclii dumnezeieşti ale mărturisirii,
Porţi cereşti ale tainelor Luminii,
Bucuria negrăită a vestirii tainelor minunate,
Miruri ale înţelepciunii de Duhul insuflate.





La multi ani, tuturor femeilor crestine !


Liliana

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Postări populare