vineri, 17 februarie 2012

Un leac pentru rabdare, din Pateric


"Un frate oarecare a întrebat pe un părinte iscusit, zicând: „Spune-mi, părinte, care faptă este folositoare şi mai odihnitoare omului?" Și bătrânul i-a răspuns lui, zicând: „Fiule, fapta cea mai folositoare şi mai odihnitoare omului este aceasta: Unirea voii omului cu voia lui Dumnezeu."

Zis-a fratele: „Spune-mi, părinte, în ce chip şi cum este aceasta, unirea voii omului cu voia lui Dumnezeu?" Atunci a zis bătrânul: „Fiule, unirea voii omului cu voia lui Dumnezeu este în acest chip: să-şi facă omul această hotărâre, zicând: Doamne, iată eu de acum înainte îmi unesc toată voia mea cu voia Ta, aşa fel încât voia mea să nu se mai împotrivească, nici să mai bănuiască, ori să mai cârtească împotriva voinţei Tale. Orice vei dori şi va fi plăcut voii Tale, aceea să dorească şi să fie plăcut voii mele.
De va vrea şi va fi plăcut voii Tale ca să-mi vină mie oarecare scârbe ori supărări ori necazuri (fie din boala trupului, fie din primejdie, fie din pedeapsă), cu alte cuvinte, orice rea pătimire îţi va fi plăcută Ție ca să vină asupra mea, aceea îmi va fi plăcută şi mie şi bine primită voinţei mele. De asemenea, dacă va fi bine primit şi plăcut voii Tale ca să se pornească un frate oarecare asupra mea, cu mare ocară, cu sudalmă şi cu defăimare ori şi cu bătaie, acestea vor fi plăcute şi bine primite şi voii mele.

Deci, de acum înainte nu va ieşi voia mea din voia Ta, nici se va despărţi, ştiind că voia Ta este totdeauna spre binele şi folosul meu şi fără voia Ta nimic nu se lucrează, nici se face în lume. De mi-a făcut cineva vreo scârbă sau supărare, aşa a vrut voia Ta! Deci şi voia mea asemenea doreşte, supunându-se voinţei Tale.

Iată, fiule, ţi-am spus care faptă este mai folositoare şi mai odihnitoare omului. Şi ți-am arătat în ce chip este unirea voii omului cu voia lui Dumnezeu. Deci, mergi şi fă aşa şi atunci vei fi pururea odihnit şi te vei mântui."








3 comentarii:

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Postări populare