marți, 24 decembrie 2013

Din ultimele evenimente...

„De prin lume adunate şi ’napoi la lume date” este numele expoziţiei semnate de arhitectul Teodor Ion, prima dintr-o serie de astfel de evenimente plastice găzduite de Mănăstirea „Sfântul Ioan Casian” şi de părintele stareţ Iustin Petre.
 
 
 
Vernisajul expoziţiei realizate chiar de arhitectul aşezământului monahal dobrogean a avut loc ieri, după oficierea Sfintei Liturghii. „Notaţia colorată şi spumoasă a acuarelelor alese plimbă privitorul de-a lungul unor călătorii speciale de la locurile sfinte către Dobrogea natală, unde multe lăcaşuri de cult poartă semnătura celui care le-a proiectat, arhitectul Teodor Ion, care este, de altfel, şi autorul-proiectant pentru Mănăstirea „Sfântul Ioan Casian”. Frumuseţea şi nervul desenelor sale devin naraţiuni despre locuri şi semnificaţii desluşite într-o viaţă a cărei bogăţie se traduce printr-un specific al muncii pasionate. Într-un an aniversar pentru o vârstă specială a arhitectului Teodor (n.r. - 80 de ani) şi în ajunul marii sărbători a Crăciunului, mănăstirea fiinţată prin intermediul mâinii sale îi mulţumeşte”, a spus criticul de artă Alice Dinculescu.
La eveniment au fost invitaţi micii şi talentaţii actori, elevi din clasele I-VI, ai şcolilor „Lucian Grigorescu” şi „Constantin Brâncuşi” din Medgidia, care au prezentat piesa dedicată Naşterii Domnului, rezultat al preocupărilor asumate în cadrul programului desfăşurat de Parohia „Sfinţii Petru şi Pavel” din Medgidia.
 
REÎNTOARCERE LA TRADIŢIE
 
„Prin astfel de evenimente, este momentul să punctăm rolul Bisericii ortodoxe strămoşeşti în existenţa noastră culturală contemporană, resuscitarea acestor intervenţii în viaţa comunităţii, de preţuire şi respect pentru creaţie. Activitatea tinerilor săi slujitori - şi l-am numit pe părintele stareţ Iustin - este un semn de trezire pentru oameni şi locuri ce povestesc despre vrednici înaintaşi”, a conchis criticul Alice Dincules Acest eveniment organizat în zi de sărbătoare marchează reîntoarcerea la tradiţie prin regăsirea dimensiunilor cultural-educative ale spaţiului monahal.
 
sursa

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Postări populare